Considerând că arhitectura este spațială și că esența ei constă în serviciul ei pentru oameni, Oana preferă să nu se limiteze la tipul de proiecte cu care se angajează și acordă prioritate flexibilității și adaptabilității. Preocuparea ei principală se învârte în jurul naturii discursului, indiferent de rezultatul final. Percepând munca ei ca un proces de învățare continuă, ea caută să facă paralele între procesele creative implicate în diferite domenii. De fapt, ea a ajuns să experimenteze lumea muzicii în timp ce lucra la OMA. O oportunitate a apărut când Kanye West, cunoscut acum sub numele de Ye, filma un film pentru Cannes și avea nevoie de un pavilion pentru a-l proiecta pe șapte ecrane: practic, aceasta a necesitat identificarea locației spațiului fizic, determinarea amplasării proiectoarelor și definirea poziției camerele fizice. Având în vedere complexitățile tehnice și termenul scurt de trei luni pentru finalizare și prezentare, proiectul a fost solicitant, dar extrem de plăcut pentru arhitect.

„Cred că, de multe ori, aceste conversații între diferitele domenii creative pot fi atât de productive, deoarece fiecare dintre voi puteți învăța de la celălalt (…) și a avea un pic de perspectivă exterioară poate fi destul de util, pentru că, în cele din urmă, încercați să găsiți întotdeauna o perspectivă unică. sau unghi specific unei probleme, a unui set de probleme cu care te confrunți.”

Reflectând asupra modului în care sunt locuite spațiile publice și ținând cont de nevoile noastre în schimbare, ea s-a angajat într-un efort colectiv care a început cu patru persoane, care mai târziu a ajuns la cinci, cu sediul la New York, cu un proiect intitulat + Pool, o piscină în formă de plus pe malul apei, care oferă acces sigur la apa naturală, neclorinată a râului. „Originat dintr-o observație simplă că orașul New York se confruntă cu veri înăbușitoare, totuși mulți newyorkezi tind să treacă cu vederea faptul că sunt înconjurați de apă”, datorită faptului că căile navigabile au devenit mai puțin accesibile și au fost tratate mai mult ca separatoare între cartiere, acest lucru ideea a devenit mult mai mare decât un singur proiect, în măsura în care orașul New York este acum în proces de revizuire a reglementărilor sale privind accesul la malul apei. „Această provocare de a revendica și reutiliza spațiile de pe malul apei nu este exclusivă pentru New York; multe orașe mari din întreaga lume au probleme similare, cum ar fi poluarea și accesul limitat la căile lor navigabile. Pe măsură ce temperaturile globale cresc, este din ce în ce mai urgentă recâștigarea acestor spații”, precizează Oana.

Educatoare din fire, are o pasiune profundă pentru predare, deoarece îi permite să se implice cu studenții și să promoveze conversații semnificative. Contestând noțiunea tradițională de profesor, ea se vede ca parte a unui efort colectiv în care toată lumea lucrează împreună pentru a rezolva probleme complexe. De fapt, ea își vede rolul mai degrabă ca un instigator sau antrenor, îndrumându-i și sprijinind studenții în călătoria lor. Critică față de starea actuală a mediului academic, ea explică în interviul ei că „universul a întârziat să se adapteze și adesea rezistă schimbării. În loc să fie o forță principală în abordarea schimbărilor societale și culturale, mediul academic tinde să fie conservator și reticent în a îmbrățișa idei noi”.

În general, Oana consideră că arhitectura ar trebui să se adapteze pentru a fi mai concentrată pe oraș și să lucreze la proiecte de infrastructură publică pentru a rămâne relevantă. Având o credință puternică în potențialul spațiilor fizice, atât colective, cât și private, Oana înțelege că smerenia și o recunoaștere a limitărilor arhitecturii sunt necesare pentru ca profesia să abordeze cu adevărat provocările vremurilor noastre.